Istoria stiintei premoderne

Islamul se prezinta pe sine drept cel mai pur monoteism. Partea cea mai importanta a crezului musulman afirma, într-o formula scurta „shahada", fara echivoc „la illah illa Allah"- „Nu exista Dumnezeu afara de Allah: Mohamed este profetul sau". Cealalta formula din Coran, mai dezvoltata, este o adevarata marturisire de credinta - fiind atribuita lui Mohamed, însa în realitate ea s-a format înt-o lunga perioada de timp.

Mahomed - profetul

La începutul secolului al VII-lea arabii, fie sedentari, fie cei nomazi, cunosteau un singur organism politic, si anume tribul. Premisele întemeierii unui stat arab unitar a fost opera lui Mahomed (în araba - preaslavitul), fondatorul unei religii universaliste si în acelasi timp un abil si energic om de stat.

Activitatea sociala si politica a lui Mahomed era fondata pe principiile etico-religioase ale „supunerii" (islam) la comandamentele care prin revelatie i-ar fi fost comunicate de Dumnezeu: combaterea egoismului, a cultului bogatiei. El predica o relatie directa, fara intermediari, între om si Dumnezeu în ideea egalitatii dintre oameni. Recomanda generozitatea, onestitatea, caritatea, ajutorarea celor saraci, a orfanilor, a vaduvelor etc.

Mahomed s-a nascut în anul 571 si apartinea clanului hasemit al quraisitilor. Tatal sau se numea Abdallah, iar mama sa Amina. Ramas de mic orfan, de la vârsta de 6 ani a fost crescut de rudele sale care erau sarace, protejat fiind îndeosebi de unchiul sau Abu-Talib. în anii copilariei si adolescentei Mahomed a dus o viata grea, trebuind sa pazeasca turmele de oi si capre ale rudelor sale. La vârsta de 24 de ani a intrat în serviciul unei vaduve bogate, pe nume Khadija cu care se va casatori un an mai târziu. Aceasta casatorie a fost foarte fericita pentru Mahomed dându-i posibilitati foarte largi de existenta, prestigiu în societate si timp liber pentru meditatie. Din casatoria cu Khadija au rezultat sapte copii dintre care a supravietuit doar o fetita pe nume Fatima.

Mahomed era o fire înclinata spre religiozitate. Criza sufleteasca din care el a iesit încredintat de misiunea sa profetica s-a dezlantuit pe la vârsta de 40 de ani. Ca urmare a viziunii din anul 612, prin care i se poruncea sa-si faca publice revelatiile primite, Mahomed îsi începe apostolatul, atingând însa grav interesele comerciale ale quioraisitilor care vor apela la persecutii împotriva lui si adeptilor sai. Astfel este nevoit sa emigreze de la Mecca la Medina. în anul 632 face un pelerinaj la Mecca. în acelasi an, la 8 iunie, a încetat din viata în locuinta sa din Medina. Profetul va fi glorificat, iar mormântul sau unde ulterior s-a înaltat un monument funerar, va fi venerat în lumea musulmana ca si Ka'ba (de la Mecca).

Izvoarele de credinta ale islamului

Coranul este cartea sfânta a islamului, care aduna la un loc „revelatiile transmise lui Muhammad direct din cer" de catre îngerul Gabriel. Henri Lammens, precum si un numar mare de orientalisti occidentali moderni, în contradictie cu atitudinea teologilor musulmani, pentru care Coranul e o carte revelata, considera ca aceastea „trebuie sa fie considerata drept opera autentica si personala a lui Mohamed".

învatatura lui Mohamed a fost fixata în scris de secretarul sau Zaid; dupa moartea profetului primii trei califi au strâns aceste însemnari sub titlul AlQuran („recitare"). Redactarea finala e atribuita califului Othman care a ars celelalte variante vechi pentru a exista o editie unitara a cartii sfinte. Aceasta versiune general acceptata este alcatuita din 114 capitole „sure" împartite în 6219 versete, scrise în cea mai mare parte sub forma prozei ritmate.

Importanta Coranului în islamism este foarte mare, servind ca baza doctrinei, vietii religioase, culturii mohamedane în general si chiar cu valoare liturgica.

„Hadith" sau Sunnah este al doilea izvor doctrinar al islamului si reprezinta revelatia orala transmisa pe calea traditiei.

înca din primul secol dupa hegira a circulat urmatoarea maxima „Sunnah se poate lipsi de Coran, dar nu si Coranul de Sunnah", afirmându-se chiar ca „în chestiuni controversate, Sunna are valoare decisva, chiar daca e în conradictie cu Coranul, dar nu si invers". Pâna la urma s-a decis sa se considere Coranul si Sunnah drept doi factori de importanta aproape egala, meniti sa stabileasca regulile vietii religioase.

Igna este consensul eruditilor musulmani dintr-o anumita epoca pentru chestiuni mai noi, pentru care nu se gaseau texte în Coran si în Hadith.

Cultul si doctrina islamica

Vorbind despre „cult" în islam ne referim la ceea ce în araba se denumeste prin „ibada"- la plural „ibadat" (practica de cult), adica forme de manifestare a unei credinte religioase, prin acte sau abtineri de la acte, altfel spus, ritual, practici rituale.

Ca si la alte religii, ritualul musulman este strâns legat de credinta; el apare dominat de ideea unui Dumnezeu atotputernic, fara intermediari. Printr-o anumita sacralizare a personalitatii lui Mohamed, prin cultul „sfintilor", credinciosii încearca sa micsoreze aceasta distanta enorma care îi separa de Creator.

Musulmanii îsi pot face rugaciunile rituale în orice loc socotit curat din punct de vedere religios. De la început însa au avut si cladiri speciale „masdjid" (locul „unde se îngenuncheaza") de unde cuvântul „moschee"; cele principale au fost numite geamii (djami). Primul model de moschee a fost casa de rugaciune de la Medina din timpul lui Mohamed.

Moscheile au de obicei o tinda si o sala de rugaciune; cupola si minaretele, acele turnuri înalte de unde sunt chemati credinciosii la rugaciune, au devenit parti constitutive si distinctive ale arhitecturilor moscheilor. Partea cea mai importanta din interiorul moscheii o formeaza firida (mihrab) care indica directia spre Mecca, directie spre care trebuie sa se îndrepte credinciosii, când se roaga. De regula moscheile sunt orientate spre Mecca astfel încât firida se afla în fundul moscheii, în forma de abrida. în fata acestei firide se aseaza un covor pe care sta imamul si dirijeaza rugaciunile.

Absenta liturghiei si a ceremoniilor de cult face inutila existenta unei clase de preoti hirotonisiti special pentru a savârsi slujba. Astfel islamul exculde orice intermediar între om si Allah. Slujitorii cultului, aflati în slujba moscheilor, imami („cel ce merge înainte") predicatori „Khatib", muctini („muazzin") nu au nevoie nici de o educatie speciala; li se cere sa aiba o viata morala, si sa-si cunoasca bine îndatoririle pentru a duce ritualul la îndeplinire. Muctinii sunt cei care se urca în vârful minaretului si cheama credinciosii la rugaciune. Seful religios al unei comunitati mai mari se numeste muftiu sau cadiu.

Cel mai important rit al cultului islamic este rugaciunea care poate fi individuala (particulara) sau rituala („salat"). Ritul rugaciunii comporta, între altele, citiri din Coran si anumite atitudini si gesturi fixate de lege si care trebuie îndeplinite întocmai. Pentru a avea siguranta ca nu gresesc, musulmanii prefera sa-si faca rugaciunile în grup, la moschee. Aici îsi lasa încaltamintea la usa si se aseaza în rânduri înapoia imamului, respectând cuvintele si gesturile acestuia.

Desi nu fac parte din obligatiile rituale, o serie de comportamente, mai mult sau mai putin reglementate prin legislatia canonica, dobândesc atributele unui ritual; de exemplu, comportamentul legat de anumite evenimente ale vietii care capata caracterul unor rituri de trecere: încetarea alaptarii, intrarea în scoala coranica, circumcizia, admiterea adolescentului la rugaciunile de la moschee, consumarea casatoriei (mai ales pentru femei) etc.

Principalele nume cu adevarat musulmane sunt cele ale Profetului: Ahmed, Muhammad, Mustafa; ale familiei sale: Ali, Hasan, Husein; ale marilor personaje din traditia musulmana: Ibrahim, Musa, Ismail etc; sau cele de tipul Abd Allah „servul lui Allah". Fetelor li se dau nume ale femeilor din familia Profetului: Fatima, Aisa, Zeinab; nume care desemneaza epitete: Mahbuba „iubita", nume de flori etc.

Ritualul legat de înmormântare este destul de simplu. Mortul este spalat, învelit în giulgiu fara cusaturi si îngropat în aceeasi zi sau a doua zi dimineata. Pe drum spre cimitir imamul recita versete din Coran si din când în când se opreste, iar credinciosii repeta ultimul verset. în final îi cere sufletului mortului sa-si faca marturisirea de credinta, iar una din rude raspunde pentru mort: „A crezut într-un singur Dumnezeu si în Mahomed, profetul sau".

Ziua de sarbatoarea religioasa a musulmanilor este vinerea, însa nu are un caracter sacru, ca duminica pentru crestini sau sâmbata pentru evrei. în aceasta zi, la amiaza, se face rugaciunea în comun la geamie sau moschee, dar munca nu se întrerupe.

Sunt apoi sapte sarbatori principale, dintre care doua mai importante: a) sarbatoarea „de ruperea a postului" - micul Bairam- „Sheker Bairam" care are loc la sfârsitul postului Ramadam, timp de trei zile, în care musulmanii se felicita, îmbraca haine noi, se fac vizite, se fac cadouri etc. La moschee are loc o rugaciune în comun numita „rugaciunea de sarbatoare"; b) sarbatoarea „sacrificiilor"- marele Bairam- „Kurban Bairam" are loc începând din ziua zece a lunii pelerinajului la Mecca, timp de patru zile, atunci când sacrifica animalul la sanctuarul din suburbia Mina. Exista anumite cerinte pe care trebuie sa le îndeplineasca atât animalul ce urmeaza a fi sacrificat, cât si cel care îl sacrifica: animalul trebuie sa aiba o anumita vârsta, sa nu aiba defecte fizice, cel care-l sacrifica trebuie sa rosteasca anumite formule si sa-si întoarca fata spre Mecca. Carnea trebuie împartita altora si numai o mica parte ramâne celui care sacrifica animalul. La fel ca si la micul Bairam, credinciosii se aduna la moschei pentru rugaciunea de sarbatoare, se îmbraca în haine noi, fac daruri, se manifesta plini de bucurie.

Doctrina islamica „Sharia" împarte faptele oamenilor în: obligatorii, recomandate, permise, condamnabile si interzise. Faptele obligatorii impuse tuturor credinciosilor se mai numesc „cei cinci stâlpi ai islamului".

Viata religioasa e reglementata de institutii care sunt în acelasi timp si norme juridice, în special cei cinci „stâlpi ai credintei": profesiunea de credinta (marturisirea) „sahadat", cultul rugaciunii canonice „salat", milostenia legiuita „zakat", postul din luna Ramadam „sawn" si pelerinajul la Mecca „hagg". La acestea, unii teologi mai adauga si „razboiul sfânt" (djihad).

Marturisirea de credinta („sahada") consta în a afirma: „Nu este Dumnezeu afara de Allah si Mohamed este profetul Sau". Prin rostirea ei orice necredincios intra în comunitatea musulmana fiind singura conditie necesara aderarii la islam. Orice musulman trebuie sa o rosteasca dupa momentul pubertatii cînd devine „balig" (matur) si „aquil" (rational), în deplinatatea facultatilor sale intelectuale, fiind considerat „muKallaf", adica „supus obligatiilor religioase".

Formula „la illah illa Alah", este o formula cheie pentru musulmani; se spune ca însusi Mohamed ar fi numit-o „cheia raiului". E scrisa pe steagul unor tari isalmice, pe monede, strigat de lupta, formule de juramânt, poate fi scrisa pe usa caselor, este considerata si drept o formula magica

Rugaciunea individuala o poate face mohamedanul în orice timp, în orice loc, în orice limba si fara îngradire rituala, fiind o invocare spontana a lui Allah.

Rugaciunea rituala trebuie facuta de 5 ori pe zi: dimineata înainte de rasaritul Soarelui, la amiaza, dupa amiaza, seara dupa apusul Soarelui, dupa caderea întunericului, cu fata spre Mecca. Numai bolnavii sunt scutiti de împlinirea acestei obligatii si în cazuri exceptionale, calatorii sau cei care muncesc în conditii care nu le permite îndeplinirea ritualului. Aceste rugaciuni trebuie savârsite de credincios îmbracat cuvincios, întors cu fata spre Mecca si pentru ca rugaciunea sa fie valabila, aceasta trebuie sa fie în starea de puritatea rituala „tahara". Altfel, rugaciunile vor fi precedate de ablutiune „wudu", adica spalarea fetei, mâinilor pâna la cot, a picioarelor inclusiv glezna. în caz de necesitate, spalarea cu apa poate fi înlocuita prin frecarea cu nisip.

Indiferent daca se efectueaza în moschee, acasa sau în orice loc, rugaciunea are acelasi ritual: ea începe cu proclamarea intentiei de a face rugaciunea, continua cu rostirea formului „Allahu akbae" (Allah este Mare), care introduce credinciosul în starea de sacralizare, dupa care urmeaza recitarea surei introductive din Coran, Al Fatiha. Se rosteste apoi „marturisirea de credinta", rugaciunea pentru Profet „salla Allahu alazhi wa sallam" si se încheie cu salutul catre cei de fata „sallam" cu întoarcere catre cei din stânga si din dreapta.

Rugaciunea de vineri este obligatorie pentru toti barbatii adulti. Femeile nu participa. Ea se savârseste la moschee, la ora prânzului, în prezenta a cel putin 40 de credinciosi, sub îndrumarea unui imam.

Milostenia „zakat" este un fel de taxa pe avere, reglementata de Mohamed si succesorii sai, perceputa în natura, în procent variabil (pâna la 20%) în fiecare an, din averea musulmanului. Potrivit Coranului, nu trebuie cheltuita decât în scopuri bine definite în acest text. Legislatia canonica o trateaza ca pe o taxa religioasa obligatorie, fiind privita ca o forma de purificare a averii. în afara de aceasta milostenie oficiala, mai exista un fel de milostenie neoficiala, obligatorie totusi, care se plateste în natura sau în bani si se practica mai ales la sfârsitul postului, precum si o milostenie benevola.

Postul („saum") din luna Ramadam este obligatoriu pentru musulmanii de ambele sexe, odata cu rostirea „sahadei"; acest post diurn începe „când e destula lumina pentru a deosebi un fir alb de unul negru" si dureaza pâna dupa apusul Soarelui, timp de o luna, în amintirea primelor revelatii ale Profetului.

Postul consta în abtinerea totala de la mâncare, bautura, parfumuri, tutun si relatii conjugale. Este recomandata supravegherea întregului comportament, sunt interzise bârfa, calomnia si în general e bine sa se vorbeasca cât mai putin. Toate aceste interdictii sunt anulate pe timpul noptii. Sunt scutiti de post batrânii, femeile însarcinate si care alapteaza, calatorii si soldatii în timp de razboi. Obligatia reintra în vigoare când motivul dispensei înceteaza.

Pelerinajul la Mecca („hadj")

Dateaza din epoca preislamica si a fost pastrat de Mohamed datorita prestigiului pe care aceasta traditie o avea printre arabi, ca si datorita faptului ca prin el izbutea sa mentina unitatea politica si religioasa a unei populatii atât de împrastiate. Musulamanii sunt obligati sa faca pelerinajul la Mecca cel putin o data în viata si sa îndeplineasca toate prescriptiile rituale legate de aceasta.

Ceremoniile îmbina doua tipuri de rituri: cele numite „omra" care se desfasoara în jurul Kaabei si în imediata vecinatate a acesteia si pelerinajul propriu-zis cu opriri la sanctuarele din suburbiile Arafa, Muzdalifa si Mina; se încheie cu sacrificiul de la Mina.

Kaaba, incinta sacra, se zice ca ar fi fost construita de Abraham cu ajutorul fiului sau, Ismail. Kaaba este de fapt un mare „cub" de piatra în care se afla încrustata Piatra Neagra, o bucata de granit. Este acoperita de o husa din bumbac si matase verde, având pe ea o panglica lata, neagra, pe care sunt brodate versete din Coran. Kaaba este încomjurata de un fel de trotuar în forma elipsoidala, important pentru ritual, caci pe el pelerinii fac înconjurul Kaabei de 7 ori, atingând cu mâna Piatra Neagra.

Razboiul sfânt („djihadul") nu este o obligatie individuala cum sunt cele precedente, ci o datorie a comunitatii musulmane, care trebuie sa lupte cu necredinciosii si sa raspândeasca islamismul. Razboiul împotriva nemusulmanilor aproape ca a devenit „al saselea stâlp al islamului". Jihadul a contribuit în mod hotarâtor la expansiunea musulmana, Cel care moare într-un astfel de razboi merge de-a dreptul în Rai, fara sa mai astepte judecata de apoi.

Teoretic jihadul nu trebuie sa se întrerupa niciodata si nici sa se încheie înainte de supunerea întregii lumi în fata islamului, a carei suprematie politica trebuie sa fie recunoscuta de toti. Aceasta conceptie este, incontestabil, una dintre cele mai populare din sfera idealului islamic.

Bibliografie:

  • Abdullah, L.M „Un crestin citeste Coranul" Ed. Kraft Media Publishing, Constanta 2003
  • Anghelescu, Nadia „Introducere în islam", Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993
  • Eliade, Mircea „Istoria credintelor si ideilor religioase", vol.III, Ed. Stiintifica, Buc 1991
  • Lammens, Henri „Islamul - credinte si institutii", Ed. Corint, Bucuresti, 2003
  • Marin, Lacramioara „Istoria religiilor" Ed. Grigore Tabacaru, Bacau 1999

Links:

  • http://www.islamulazi.ro
  • http://www.islamul.ro
  • http://ro.wikipedia.org

Please be aware that the free essay that you were just reading was not written by us. This essay, and all of the others available to view on the website, were provided to us by students in exchange for services that we offer. This relationship helps our students to get an even better deal while also contributing to the biggest free essay resource in the UK!